PCRM se va scinda după alegeri ?

vineri, 3 decembrie 2010

Presiuni externe pentru crearea coaliţiei de guvernare. Moldova, tabla de şah a Occidentului şi Rusiei

Suntem o ţară mică la periferia a două imperii (Uniunea Europeană şi Rusia). Lupta pe care o dau acum în culise diplomaţiile celor două imperii, dar şi diplomaţia celui de-al treilea imperiu de peste Atlantic (SUA), mă fac să cred că, totuşi, "sandwichul" de 33,8 mii km patraţi este important.
Negocierile privind noua coaliţie de guvernare deocamdată nu au început oficial. Sunt doar tatonări de poziţii din partea formaţiunilor parlamentare. Cu toate acestea, marile puteri fac presiuni asupra partidelor, "sugerându-le" cu cine să se alieze. Doar în seara de 30 noiembrie, Vlad Filat a avut patru discuţii telefonice cu oficialităţi europene, care au dat clar de înţeles că trebuie refăcută AIE. Iată, de exemplu, ce se spune în comunicatul de presă al Guvernului despre discuţia cu Comisarul european pentru extindere şi politica de vecinătate, Stafan Fule: Comisarul european a urat succese în negocierile privind constituirea unei coaliţii postelectorale de guvernămînt, precizînd că acum mai bine de un an au fost demarate importante procese pentru viitorul ţării, care trebuie să aibă continuitate şi finalitate.. Despre aceiaşi "continuitate şi finalitate", care nu înseamnă nimic altceva decât restabilirea AIE, au mai vorbit cu Filat Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, premierii Italiei şi Ungariei, Silvio Berlusconi şi Viktor Orban. Cu o zi mai târziu, premierul şi liderul PLDM, Vlad Filat a mai purtat discuţii la acelaşi subiect cu Secretarul general al Consiliului Europei Thorbjorn Jagland şi Comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloş. Şi aceştia au vorbit despre "continuitatea reformelor şi a integrării europene" .

Vineri şi liderul de jure al PD, Marian Lupu s-a întâlnit, cu uşile închise, cu Ambasadorul SUA la Chişinău, Asif Chaudhry. La prima vedere, cei doi ar avea de discutat despre informaţia apărută în presa internaţională, cu referire la Wikileaks, privind "milioanele promise de Voronin lui Lupu în 2009 în schimbul unei coaliţii de centru-stânga". Acesta ar fi însă motivul pentru întâlnirea celor doi, iar scopul este dorinţa diplomatului american de a-l convinge pe Lupu să facă o coaliţie cu Filat şi, cel mai probabil, cu Ghimpu.

Ar fi naiv să credem că doar Occidentul joacă tare în perioada de două alegeri. Cu siguranţă, şi Rusia face presiuni, atât pe cale diplomatică, dar şi prin mass media, ca la CHişinău să fie creată o coaliţie de centru-stânga, din care ar face parte PD şi PCRM. Aceasta a devenit clar încă cu o săptămână până la alegeri, când televiziunile de la Moscova au început să pună pe post reportaje "create în laborator" şi care se finalizau cu ideea că "cele mai bune partide sunt PCRM şi PD".

Fără a reduce din importanţa lobbyului extern, nu voi diminua importanţa factorului intern, adică a intereselor de afaceri şi de grup (nu, nu de partidit). În noul Parlament sunt doi oligarhi (Filat şi Plahotniuc) şi un partid (PCRM) care reprezintă interesele unui al treilea oligarh (Oleg Voronin). Prin urmare, lupta nu e atât politică, cât una economică. Însă şi aceşti oligarhi ar putea fi influenţaţi de factorul extern. Occidentul ar putea folosi în raport cu aceşti oligarhi argumente "de şantaj" sau "motivaţionale" de felul: informaţii despre conturi în bănci străine, afaceri (semilegale) peste hotare; informaţii compromiţătoare; pisiblă finanţare din exterior sub formă de credite sau granturi; deschiderea pieţelor externe; liberalizarea regimului de vize etc.

Regretabil e altceva. În negocierile pe care le vor purta politicienii se va ţine cont de poziţia marilor actori, de interesele oligarhilor şi ale unor grupări şi, doar în ultimul rând, de interesele cetăţenilor. Lume, lume...

PS La noapte vine la Chişinău trimisul lui Medvedev, Serghei Narâşkin (informaţie pentru cei care spun că Rusia nu se implică în negocierile post-electorale din Moldova)

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!