PCRM se va scinda după alegeri ?

miercuri, 20 august 2008

Voronin şi Băsescu pregătesc "surprize plăcute"

R. Moldova şi România se pronunţă pentru schimbarea actualului mecanism de menţinere a păcii în regiunea transnistreană. Despre aceasta au anunţat preşedinţii celor două state, Vladimir Voronin şi Traian Băsescu, în timpul declaraţiilor pentru presă făcute, miercuri, după întrevederea bilaterală avută la Chişinău. Şeful statului român a efectuat, astăzi, o „vizită fulger” în capitala ţării noastre, în contextul vizitelor de lucru programate de către Băsescu în Ucraina, R. Moldova, Azerbaidjan, Georgia şi Turcia, în perioada 20-21 august.
Preşedintele moldovean a subliniat că restructurarea forţelor de menţinere a păcii în regiunea transnistreană a R. Moldova, dar şi în alte zone cu „conflicte îngheţate” este motivată de necesitatea respectării întocmai a acordurilor semnate pînă acum. Voronin a spus că ţara noastră înţelege foarte bine situaţia creată recent în Osetia de Sud (Georgia), deoarece „avem problema transnistreană”. În opinia liderului de la Chişinău, conflictul militar din Osetia de Sud s-a întîmplat „din cauza tărăgănării soluţionării acestuia”. „Regimurile separatiste au avut timp să se dezvolte şi să se întărească, să stabilească relaţii cu unele state”, a subliniat Voronin. Totodată, el a subliniat, o dată în plus, că problema raioanelor din estul ţării noastre va fi soluţionată doar prin tratative paşnice. În acelaşi timp, preşedintele Voronin a făcut apel la o implicare mai activă a ONU, UE şi a întregii comunităţi internaţionale pentru a evita repetarea unor situaţii similare celei din Osetia de Sud.
La rîndul său, preşedintele României a anunţat că în urma discuţiilor cu omologul său moldovean a constatat o coincidenţă de poziţii referitoare la „conflictele îngheţate”. Băsescu a salutat decizia R. Moldova de a adera la Declaraţia UE privind situaţia din Georgia. Şeful statului român a făcut o paralelă între situaţia din regiunea transnistreană, Kosovo şi Osetia de Sud, unde ar exista anumite „minorităţi consolidate, o conducere locală ce şi-a declarat independenţa şi susţinere din exterior”. În opinia lui Băsescu, situaţia din Transnistria se deosebeşte de alte regiuni pentru că lipseşte conflictul. În acest sens, preşedintele român a dat aprecieri Chişinăului pentru „posibilitatea de a nu răspunde provocărilor Transnistriei”. De asemenea, el a spus că la moment nu există un mecanism corect de soluţionare a „conflictelor îngheţate” şi că este nevoie de o implicare mai activă a UE în soluţionarea acestora, inclusiv în garantarea integrităţii teritoriale şi suveranităţii R. Moldova.
Preşedintele român s-a pronunţat şi pentru semnarea unui nou acord juridic între R. Moldova şi UE, sperînd că negocierile acestuia vor începe la 1 ianuarie 2009. Acest document ar trebui să prevadă, potrivit lui Băsescu, libertatea de circulaţie a moldovenilor în spaţiul european.
În ce priveşte relaţiile bilaterale moldo-române, despre care s-a discutat la întrevederea celor doi preşedinţi, Vladimir Voronin a declarat că există perspective reale de a progresa. Liderul de la Chişinău a spus că în scurt timp „vom face surprize plăcute pentru opinia publică de pe ambele maluri ale Prutului”.
Ambii şefi de stat s-au arătat foarte satisfăcuţi de discuţiile purtate, chiar dacă, potrivit lui Voronin, a fost puţin timp pentru pregătirea acestei vizite, anunţate în a doua jumătate a zilei de marţi, 19 august. Totodată, preşedintele moldovean a spus că a primit cu plăcere noutatea despre vizita omologului său în capitala R. Moldova. Pe de altă parte, Băsescu i-a mulţumit lui Voronin pentru răspunsul pozitiv la intenţia de a vizita ţara, dat „în 20 de minute”.
De la Chişinău, preşedintele României a plecat miercuri spre Baku, după care va vizita Tbilisi şi Ankara.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la secţiunea "comentarii"!

2 comentarii:

blinder spunea...

Singurul motiv pentru care aceste enclave separatiste mai exista este pentru ca au sprijin din partea Moscovei. Nimeni nu indrazneste sa ia masuri ferme de frica "fortelor de mentinere a pacii". Exemplu:Georgia. Fara Moscova Transnistria nu ar exista. Tot fara Moscova acest conflict nu se va rezolva.

quin spunea...

pai asteptam ca guvernul molovenesc sa se vada cu sacii (de imagine) in caruta si sa o dea iar pe placa "imperialismului romanesc" si cum nu pot ei rasufla ca e o tara de 20 mil loc dupa prut. sincer ma astept ca voronin sa il ia pe putin in brate sa il pupe pe adevaratul "eliberator de popare".
in profida declaratiilor idiotilor de la chisinau, basescu a fost transant si a mers pe aceiasi linie de la inceput in ce priveste relatia cu rm si cum roamnia ar putea sa ajute.