PCRM se va scinda după alegeri ?

luni, 3 septembrie 2007

Dorin Chirtoacă a avut o nouă întâlnire (secretă) cu Traian Băsescu?

Primarul de Chişinău, liberalul Dorin Chirtoacă se pare că a avut, la 29 august, o nouă întrevedere, la Bucureşti, cu Preşedintele român, Traian Băsescu. Este a doua întrevedere între aceştea de la alegerea lui Chirtoacă în funcţia de edil al capitalei R. Moldova, la 17 iunie curent. Dacă prima vizită, care a avut loc îndată după primirea de către Chirtoacă a mandatului de primar de Chişinău, a fost una publică, atunci cea de-a doua a fost una secretă. Chirtoacă a primit invitaţia de la Băsescu la 27 august, prin telefon, când şeful statului român l-a sunat să-l felicite "cu ocazia Zilei Independenţei".

Ce au discutat cei doi? De ce atâta grabă şi de ce nu s-a făcut publică vizita? Informaţia referitoare la întâlnirea acestora mi-a venit din surse apropiate primarului de Chişinău.
Dacă cei doi au discutat din nou tetatet, de ce nu s-a decis acordarea unui suport din partea României pentru buna organizare a Zilei Limbii Noastre, care în acest an a fost foarte palidă. Cu toată stima faţă de marele Gheorghe Tudor, concertul ţinut de acesta mai mult de o oră a plictisit 90 la sută din cei adunaţi în Piaţa Marii Adunări Naţionale. Sfârşitul lunii august este specific pentru Chişinău datorită fluxului masiv de studenţi, care au venit în centrul capitalei "pentru distracţii şi pentru a asculta 3 sud-Est", dar care aşa şi nu a mai apărut.

UPDATE Din alte surse sigure, am aflat ca intalnirea trebuia sa aiba loc in afara Bucurestiului, intr-un format informal. Dar din cauza programului încărcat al preşedintelui Traian Băsescu, întrevederea nu a mai avut loc. Iar Chirtoacă a făcut cale întoarsă. Subliniez că informaţia despre întrevederea care urma să aibă loc, nu pe 29 ci pe 28 august, seara, a fost confirmată din trei surse.

4 comentarii:

Anonim spunea...

De ce nu-i dati pace lui Chirtoaca sa munceasca? Nu are omul nici trei luni de cand a preluat functia si mereu este criticat. Cred ca abea trebuie sa inteleaga cu ce se mananca functia de primar general apoi sa inceapa buna gestionare a treburilor orasului. El trebuie ajutat si nu impiedicat.

Oleg spunea...

Dar cine îi pune piedici? Şi în ce ar consta "ajutorul" din partea noastră? Să ieşim cu toţii la măturat străzile, la vopsit băncile şi copacii. Să nu mai consumăm apă pentru că se ridică cifra datoriilor administraţiei publice locale faţă de Apă Canal? Să mergem cu toţii la şedinţele CMC pentru a-i ajuta să-şi aleagă o dată conducerea şi să se apuce de lucru? Să mergem cu toţii prin lume pentru a atrage investiţii în Chişinău? Să strângem mână de la mână câteva zeci de milioane de euro pentru a reconstrui staţia de purificare a apei, aşa cum s-au strâns bani pentru reparaţia şcolilor şi grădiniţelor?
Mai am o singură întrebare. Atunci în acest caz, la ce bun avem noi nevoie de primar general şi consiliu municipal? Pentru ca să-şi lobbeze interesele, a pune mâna pe nişte loturi de pământ sau apartamente (aşa cum s-a întâmplat în cazul precedentelor componenţe ale CMC)?

Anonim spunea...

da din surse demne de incredere nimeni nu ti-a spus ca Chirtoaca s-a intilnit cu Smirnov sau Putin? nu z...i lumea cu zvonuri !!!!!!!

Oleg spunea...

aşa că învaţă în Parlament? aveam o părere mai bună despre cei care trudesc de dimineaţă până-n seară în clădirea Legislativului.