PCRM se va scinda după alegeri ?

vineri, 21 septembrie 2007

"Gazprom" a avertizat regimul de la Tiraspol ?!

În regiunea transnistreană circulă un zvon precum că administraţia separatistă de la Tiraspol a primit, săptămâna trecută, o telegrabă de la Compania rusească "Gazprom", prin care se avertizează că în cazul în care nu se va începe achitarea datoriilor pentru consumul de gaz natural regiunea va fi deconectată de la conducta de gaze. Publicaţia "Novaia Gazeta" (Ziarul Nou) scrie că în respectiva telegramă este stabilit şi un grafic de plată a datoriilor, care la moment se cifrează la 1,3 mlrd USD.

La finele anului trecut, partidul grupării "Sheriff" - "Obnovlenie" a cerut ca banii achitaţi de populaţie pentru consulum de gaz să fie transferaţi de la o bancă (,) comercială, aflată sub controlul lui Smirnov, la pretinsa bancă naţională a "rmn". Lobby-ul acestei formaţiuni a avut efect. Ei mai doreau ca începând cu ianuarie 2007 toţi banii din contul respectiv să fie transferaţi "Gazpromului". Însă aceasta nu s-a făcut. Din nou, banii plătiţi de populaţie şi agenţii economici pentru consumul de gaz se utilizează la plata pensiilor şi salariilor bugetarilor din regiune, dat fiind gaura enormă în bugetul Transnistriei pentru anul curent (circa 42%).
Datoria regiunii transnistrene pentru gazul rusesc ba a fost transferată unei companii private, ba Smirnov spune că o va achita Moldova "pentru bagubele produse Transnistriei în războiul din 1992".
Va începe "Gazprom" să limiteze volumul de gaze livrat regiunii nistrene?

Aceeaşi "NG" scrie că Smirnov ar putea demisiona în curând. E un materila care merită citit.

Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

Un comentariu:

Mircea spunea...

N-as prea crede