PCRM se va scinda după alegeri ?

marți, 25 septembrie 2007

Dumitru Braghiş confirmă că Mihai Ghimpu a propus schimbarea creştin-democraţilor cu social-democraţii în "coaliţia majoritară"

Dumitru Braghiş a declarat că la 20 septembrie liderul PL s-a adresat să discutăm posibilitatea de participare a consilierilor noştri în coaliţia majoritară. „Fără rezerve şi fără condiţionări am acceptat discuţiile. Propunerea însă prevedea că reprezentanţii PDS vor lua locul altor participanţi la coaliţie, fapt care nu poate să conducă la consolidarea majorităţii şi la evitarea pe viitor a situaţiilor de blocaj”, susţine liderul PDS. „Mai mult chiar, scenariul propus poate provoca destabilizarea situaţiei în coaliţiile majoritare din raioanele republicii”.

În opinia Preşedintelui Partidului Democraţiei Sociale pentru deblocarea situaţiei din CMC „trebuie să facem un pas înapoi. Să reluăm de la zero consultări pentru formarea majorităţii la care vor fi invitate toate formaţiunile reprezentate în consiliul municipal, toţi consilierii necomunişti. Noi avem experienţa pozitivă de formare a coaliţiilor majoritare în 21 de consilii raionale.”, susţine Braghiş.

„Este necesar ca în cadrul acestor consultări să ajungem la elaborarea în baza platformelor electorale a formaţiunilor reprezentate în CMC a unui program comun de dezvoltare a municipiului Chişinău pentru următorii patru ani. Responsabilitatea politică pentru realizarea acestui program revine pe seama Consiliului Municipal. Iar Primarul General, ca şef al executivului municipal, îşi asumă întreaga responsabilitate pentru formarea şi funcţionarea structurilor Primăriei Municipiului Chişinău, inclusiv la numirea viceprimarilor, pretorilor şi şefilor direcţiilor şi serviciilor primăriei.


Expuneţi-vă părerea despre acest material la rubrica "comentarii"!

7 comentarii:

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Oleg spunea...

Baiatul cu IP 86.106.220.224 sa se calmeze pentru ca o sa primească interdictie pe acest site. Cură-ţi vocabularul.

Gata, ne-am saturat! spunea...

O, inca un fliugher!
Maladetz, Misha!