PCRM se va scinda după alegeri ?

joi, 26 iulie 2007

Senzaţional!!! Lupu face opoziţie lui Voronin

Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a organizat astăzi o conferinţă de presă care cred că poate intra în istoria politică a R. Moldova. În timp ce ieri şeful statului Vladimir Voronin a declarat război întregii opoziţii, astăzi spicherul Lupu a chemat la calm şi la continuarea practicii consensului politic atât în Parlament, cât şi în relaţiile dintre puterea centrală şi cea locală. În felul acesta, membrul de rând al PCRM, Marian Lupu, contrazice poziţia expusă de liderul acestei formaţiuni, Vladimir Voronin.
Preşedintele Legislativului susţine că "vocile care spun că nu trebuie de colaborat cu autorităţile locale unde noi (PCRM) deţinem majoratea, sunt incorecte". Anume acest lucru l-a dat de înţeles miercuri şeful statului, când a spus că "putearea centrală nu va mai duce bani cu geanta în teritorii, ...ci va concentra finanţele pentru susţinerea programelor naţionale". Dacă Voronin a spus miercuri că "consensul politic a fost distrus" şi "gata cu altruismul politic", Lupu a declarat astăzi că "priorităţile ţării au rămas aceleaşi - integrarea europeană, reglementarea transnistreană, dezvoltarea ţării, prin urmare e nevoie de o colaborare în continuare". În ce priveşte "altruismul politic", Lupu a evidenţiat că poate de acesta "s-a vorbit în discuţii private, pe undeva pe coridor".
Spicherul a dat de înţeles că afirmaţiile lui Voronin sunt motivate de "emiţiile care nu au fost depăşite după alegeri". Tot el a mai relevat că noua realitate politică de după alegerile locale trebuie să fie respectată, pentru că "trebuie să se respecte opiniile alegătorilor". În context, Lupu a vorbit că la recentele alegeri s-au evidenţiat "anumite tendinţe care se pot păstra".
De asemenea, preşedintele Parlamentului a vorbit despre "creşterea culturii politice a electoratului în R. Moldvoa" şi că la actualele alegeri s-a demonstrat că "promisiunile deşarte, manipulările grosolane nu mai au efect asupra alegătorilor". Amintesc că Voronin a declarat drept cauză principală a rezultatului scăzut al PCRM la aceste scrutine "candidaturile nereuşite în teritoriu".

Marian Lupu a vorbit mult timp despre necesitatea modernizării PCRM, care la moment "nu evoluează, stagnează" şi acest lucru se răsfrânge asupra scorului electoral. Spicherul a spus că el, în calitate de membru al PCRM, este "partizan al liniei de modernizare a partidului, în conformitate cu realităţile existente şi cu principiile europene". Lupu a precizat că atunci când vorveşte despre modernizarea partidului se referă la 1. modificarea anumitor elemente doctrinare (a dat de înţeles că optează pentru renunţarea la doctrina comunistă în favoarea uneia social-democrată), 2. modificarea denumirii partidului, 3 modificări în modul de conducere a formaţiunii.
Amintesc că ieri Voronin a spus că la viitorul Congres al PCRM se va discuta "modificarea programului politic". Deşi a fost întrebat dacă se va schimba şi denumirea PCRM, Voronin a ezitat să dea un răspuns.

Marian Lupu a mai precizat că poziţia expusă de către el la conferinţa de presă este împărtăşită de către mulţi membri ai PCRM. Fiind întrebat dacă va accepta vreo funcţie de conducere în PCRM în cazul în care acesta nu-şi va schimba denumirea, el a răspuns foarte scurt şi cuprinzător: "Vom trăi şi văm vedea".

Lupu a mai spus că nu vede ca formaţiunea reformată din care face parte "să fie ataşată la grupurile politice de extrema stângă, marginalizate pe plan european”. El s-a referit la stânga europeană, din care face parte PCRM începând cu primăvara curentă.

Este de menţionat că îndată după alegerile locale generale Vladimir Voronin i-a cerut demisia lui Lupu din funcţia de spicher, la fel ca şi demisia lui Iurie Roşca în calitate de vicespicher. Lupu a refuzat să-şi prezinte demisia spunând că el a fost ales şi "dacă se doreşte, să voteze demiterea lui".

Aceasta înseamnă că poziţiile contradictorii între Voronin şi Lupu se acutizează, iar în viitorul apropiat ne putem aştepta la anumite evenimente extrem de interesante. Curentele de opinie în PCRM încep să se facă mai pronunţate.

La finele conferinţei de presă, pentru prima dată, jurnaliştii au ciocnit câte o cupă de şampanie cu Marian Lupu, care s-a apropiat de fiecare. Ziariştii au mai fost serviţi, în premieră, cu tartine, plăcinte şi ciocolate, ceea ce dă de înţeles că Lupu încearcă să îndulcească această categorie de persoane de care va avea nevoie.

9 comentarii:

Anonim spunea...

interesant, desi titlul e confirmat mai mult prin emotiile autorului decat prin declaratiile lui lupu.

p.s. oleg, chiar ai surse care au confirmat ca voronin ar fi cerut demisia lui lupu si rosca?

Oleg spunea...

...intrebarea cu sursele.... este interesantă dar nu pot răspunde la ea, cum nu o va face niciun jurnalist... Pot să zic doar că informaţia mi-a fost confirmată din cel puţin 3 surse diferite.

Gata, ne-am saturat! si iata inca unu spunea...

Eu, daca asi fi Jack London, si asi scri acum romanul lui renumit "Coltele Alb" asi asterne urmatoarle cuvinte:
"Lupul cel tinar, simtind ca puterile Vojakului scad pe zi ce trece iar luciditatea-i s-a scurs cu "apa simbetei" a hotarit ca a venit timpul lui - acum sau nici odata - s-a gindit el si s-a speriat singur de acest gind. Subconstientul ii spunea - o sa te rupa, dar Egoul il incuraja - hai, incearca, esti tinar, esti mare, poate vei avea si noroc. Lupul cel tinar a intins un urlet la Luna si s-a dis sa adape jurnalistii"

Anonim spunea...

Multi scoliti pe aici! Unul mai literar ca altul:)

Anonim spunea...

Cind oamenii ironizeaza regimul politic,sfirsitul e aproape.Pazea Vojacule ca lupusorii tineri sunt multi si sunteti batrin si fraier....super comentariu lui gata,ne-am saturat!si inca unul cu mine plus unul

Alex spunea...

pentru gata ne-am saturat,

comentariul este beton... este tare de tot...:))) ai o intuiţie foarte bună... va începe războiul şi în tabăra împăratului roşu....

apropo, credeţi că atunci când lupu zicea: "... la actualele alegeri s-a demonstrat că "promisiunile deşarte, manipulările grosolane nu mai au efect asupra alegătorilor" s-a referit şi la el??... doar nu am uitat cum a ieşit acesta în campanie şi l-a promovat pe jordan....

Alex spunea...

pentru anonim,

vojakul e batrân, lupii sunt tineri însă nu uita din ce aluat este făcut acest vojak... aluat totalitarist-comunist...

vă aduceţi aminte ce a zis hitler după o tentativă de atentat asupra sa??? el a zis: многие хотят чтобы я ушол.... но запомните, если я уйду, то захлопну за собой дверь".... aşa că, păzea lupilor tineri, căci după cum spuneam, aluatul vojakului e totalitarist, iar mentalitatea e aceeşi ca şi în cazul lui hitler....

Mircea spunea...

Lupu seamana cu Adrian Nastase. Cred ca va avea aceeasi soarta.

Anonim spunea...

dar marian lupu chiar e comunist, el chiar vorbeste in numele pcrm ca despre partidul sau drag...si eu care speram ca e doar un oportunist